Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat că a acceptat propunerea lui Emil Boc de a fi noul ministru al Agriculturii.
Acesta nu a oferit detalii cu privire la obiectivele sale ca ministru, doar că le va indica în momentul în care vor fi finalizate toate etapele de numire a sa în funcţie.
“Am avut o discuţie cu premierul Emil Boc, în urma căreia mi s-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, iar eu am acceptat, nu pentru că mă favorizează sau mi-aş dori acest post, ci pentru că nu cred că suntem într-o situaţie în care poţi să refuzi aşa ceva. Ar fi un act de laşitate”, a declarat, joi, 2 septembrie, Valeriu Tabără.
Acesta a mai spus că este nevoie de multă responsabilitate în acest moment, dar şi de foarte mult sprijin ca să reuşească. Valeriu Tabără este, în prezent, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, dar şi preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare.
De asemenea, el a mai fost ministru al Agriculturii între 1994 şi 1996, în Guvernul Văcăroiu. De profesie, este inginer agronom, iar în 1984 a devenit doctor în agronomie. Din 2002 este membru PDL, iar din 2004, vicepreşedinte PDL Timiş.
Valeriu Tabără este şi profesor universitar, având peste 200 de lucrări ştiinţifice publicate. Din 2008 este membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR). Din 2006, este preşedintele Secţiei de cultura plantelor din Academia de Ştiinţe Agricole şi Ştiinţifice (ASAS), iar din 2009, vicepreşedintele ASAS.
Codrina Purice




Bucuresti / Baneasa
2 Septembrie 2010
Social intern