Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Constantin Simirad a afirmat sâmbătă că va candida la primăria Iaşiului în 2012, ca independent, urmând a fi sprijinit de UNPR.
Motivul pentru care el vrea să cadideze este dezamăgirea pe care a avut-o cu privire la modul în care este administrat municipiul de către actualul primar, Gheorghe Nichita, membru PSD.
„Voi candida din nou la viitoarele alegeri, de această dată la primăria Iaşi. O voi face ca independent, sprijinit de mai multe forţe politice. Am avut ieri o întâlnire cu şefii locali ai UNPR şi au spus că mă sprijină. Mă bazez şi pe alte partide, dar mai ales pe alegătorii dezamăgiţi de activitatea primarului Nichita”, a spus Simirad.
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a afirmat că declaraţia şefului CJ Iaşi, Constantin Simirad e una „de vacanţă” şi că acesta se poate răzgândi de zece ori până la viitoarele alegeri locale.
„Până la localele din 2012 mai e destul timp, iar Simirad se poate răzgândi de zece ori. Nu e o variantă bună pentru Iaşi. Ţinta lui este cum să pună beţe în roate şi să se răzbune, pentru că în 2008 a fost ales pe listele PSD”, a spus Cătălin Ivan.
Constantin Simirad a deţinut funcţia de primar al Iaşului în mandatele 1992, 1996 şi 2000, iar în noiembrie 2003 a fost numit prin decret prezidenţial în funcţia de Ambasador al României în Cuba.
În anul 2008, Simirad a câştigat postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, fiind ales pe listele PSD.
În septembrie 2009, Simirad a fost exclus din PSD, după ce a anunţat că îl sprijină pe Traian Băsescu în cursa prezidenţială.




Bucuresti / Baneasa
August 4th, 2010 at 2:31 pm
Se sprijina pe UNPR, pentru ca acest partid creste in sondaje, are actiuni si proiecte care sunt folositoare economiei pe timp de criza.
August 4th, 2010 at 3:07 pm
comentariu pro UNPR, sau ce incearca vali sa spuna?
August 4th, 2010 at 8:17 pm
Noi nu avem idee, probabil ca da.
Un lucru sigur este ca aveti libertate de exprimare.
August 5th, 2010 at 12:58 am
Catalin Ivan sare in ajutorul celui care l-a sustinut pe listele europarlamentare, nimeni altul decat Nichita Gheorghe, edilul de pe lista DNA. Sa spunem ca Simirad nu e bun pentru functia de primar, dar chiar sa se fi inselat locuitorii ieseni de 3 ori la alegerile locale? Nu cred. Daca a ales UNPR inseamna ca are incredere in acest partid. Apropos, din cate imi amintesc nu face parte din nici un partid fiind exclus din PSD de ceva vreme
August 5th, 2010 at 1:02 pm
Pai cine il mai pune pe Ivan pe listele europarlamentare? A? Asta este domnule Catalin Ivan, vine Simirad, castiga si luati si dumneavoastra o pauza binemeritata. Oricum mai bine candideaza sprijinit de UNPR decat de PD, e important sa ai un partid in spate
August 5th, 2010 at 1:05 pm
Decat cu Nichita bine cu Simirad. Cel putin Simirad a facut ceva in trei mandate, tov. Nichita mai nimic. Si si-a ales si partidul ca sa-l sustina-UNPR. A vazut el ca cei de la UNPR au proiecte bune pentru judetul IASI.
August 6th, 2010 at 9:52 am
Tot respectul pt SIMIRAD, cat a fost el primar multe s-au miscat in Iasi! Iar UNPR asta nu ma impresionat pana acum, dar cu unul ca SIMIRAD in frunte sunt mai optimist ca o sa vedem la Iasi ceva schimbari in bine
August 6th, 2010 at 10:56 am
SIMIRAD e omul lui BASESCU, au astia miscari abile. Oricum, nu ma deranjeaza daca si fac ceva. Toti fura, macar sa faca ceva. Simirad asta e mai curajos si se misca cat de cat. Sa vedem ce iese
August 6th, 2010 at 12:10 pm
Simirad e singurul care poate face ca partidul asta inventat de Basescu sa creasca. Simirad e tare, si-au dat seama si basistii. Simirad te votez!